Firma clujeană Diferit SRL a câștigat contractul pentru reabilitarea drumului care leagă satul Breaza de Mănăstirea de la marginea localității, la poalele Munților Făgăraș. Valoarea lucrărilor este de 7,4 milioane de lei și vor fi realizate într-o perioadă de 40 de luni. Drumul în prezent este doar pietruit și necesită refacerea fundației și ulterior turnarea asfaltului. De asemenea, va fi reabilitat și podețul peste pârâul care traversează localitatea. Investiția este necesară din cauza stării proaste a drumului și a condițiilor de circulație actuale, care nu asigură siguranța și capacitatea portantă necesară traficului existent. Compania Diferit, în asociere cu Diferit AG, parte a aceluiași trust, are experiență în domeniul infrastructurii publice și a mai derulat lucrări similare în județul Brașov. Diferit SRL a raportat pentru anul 2022 o cifră de afaceri de 156,228 milioane de lei, iar Diferit AG a avut afaceri de 60,87 milioane de lei în același an. Aceasta nu este prima lucrare pe care Diferit o câștigă în domeniul infrastructurii rutiere, având contracte și pentru modernizarea altor drumuri din zonă.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com